Dăunătorii invizibili în calea spre succesul sportiv

Pregătirea succesului, cea îmbogățită cu acuratețea stăpânirii de sine, cu multă muncă prin antrenamente, cu un program structurat, poate fi pierdută printr-o clipă de nereușită. Ce se întâmplă? Se aude întrebarea plină de mirare a celor din jurul sportivului/ sportivei. Organismul știe perfect ce să facă, în contrariu cu această putere, înainte de concurs cât și în timpului desfășurării acestuia, apar acei distractori care dau greutate concursului. Ce se poate face în astfel de situații când este pusă în pericol șansa de a obține o performanță sportivă de lăudat?

Dăunătorii invizibili în calea spre succesul sportiv

Esența acestor stimuli stă în caracteristica lor că ele nu sunt vizibile, dacă nu sunt conștientizate de sportiv, mai degrabă sunt ușor de observat ca rezultat al acționării lor asupra momentului de concurs. Sunt distractori interni pe care sportivul/ sportiva le însușește zilnic, sau poate sunt perioade mai ales în antrenamente sau alte competiții când performanța scade sub greutatea lor, alteori cu o putere relaxantă se poate face față, de parcă nici nu ar exista.

Sunt de două categorii: stimuli interni și stimuli externi. Ambii sunt greu de controlat dacă nu se lucrează mental pe acest segment de distorsiune a reușitei. Nu există diferență de greutate, de putere între ele, când sunt personal luate, sportivii pierd multă energie în timpul unui concurs, deoarece atunci au o apariție fină și îi dă o treabă în plus concurentului să se confrunte cu acel sau chiar acei stimuli.

Primul pas dacă dorim să nu concurăm cu stimulii deranjatori în timpul competițiilor este cunoașterea acestora.

Stimulii interni care distrag reușita unui element sportiv însumează acel tot ce simte sportivul/ sportiva când participă la concurs, în acest tot intră petele mici prin gânduri nefolositoare (nu rezist), oboseala (nu mai pot, sunt obosit), îngrijorări (voi pierde, nu voi reuși). Cu acești distractori interni apar și cei externi ca stimuli auditivi (voci adunate din sală, muzica). Cu siguranță nu se lasă mai prejos stimulii vizuali, care au o putere neimaginabilă din a opri un sportiv (adversarii, tabelul cu scor). În această categorie intră și stimulii multisenzoriali, detalii senzoriale de căldură, frig, miros, parfum.

Acești stimuli distrag sportivul/ sportiva de la reușita elementelor sportive pe care a reușit să le facă la antrenamente sau la alte competiții. Sunt ca niște obstacole mentale asupra cărora e nevoie să acționeze prin strategia de înlăturare mentală a stimulilor distractori, o soluție simplă de a păstra focusul pe acțiune.


Căutăm cauza, apoi obținem și soluția!

Contactează-mă!