Frica de examenul auto

Deşi cunosc bine teoria şi se descurcă şi la orele de condus cu instructorul, multe persoane nu reuşesc să treacă de examenul practic de conducere. Frecvent, cauza nu e lipsa cunoştintelor teoretice sau abilităţilor practice, ci mai degrabă un blocaj mental, frică, emoții în timpul examenului.

Frica de examenul auto și drumul spre succes

Fricile pot fi pornite de prezența examinatorului, de timpul de aşteptare, pot fi intensificate de insuccesele proprii sau chiar de momentul participării la insuccesul unui coleg.

Se poate întâmpla cu orice cursant la școala de șoferi să reușească punctaj mare sau maxim la testul teoretic, să se pregătească temeinic pentru un examenul pe traseu, şi totuşi să audă rezultatul de respins.

Da, poate fi un insucces: o dată, de două ori… de nenumărate ori. Pe unii îi motivează, pe alţii îi descurajează. E nevoie de susţinere din mai multe părţi. Un suport de specialitate este un aport perfect în ajutorul candidatului care nu a reuşit să ia examenul pentru obţinerea permisului de conducere.

Succesul se creeză!

Cum se desfășoară?
Suport psihologic individual la cabinet sau în grup, la şcolile de şoferi.
La întâlnirile noastre ne vom focusa pe ce e oportun pentru cursant înainte de ziua examenului auto. Îl vom evalua, vom vedea puterea de acțiune. Vom descoperi alături de cursant tehnici de respirație și mecanisme simple de apărare sub stres. Vom energiza gândirea pozitivă, cea funcțională, salvatoare în momente de criză: imaginează-l pe examinator ca un om simplu, pe care-l cunoşti bine.

Cu ce vei rămâne după întâlnirea noastră?
Discuţiile noastre vor fi instrumente valoroase pentru succesul tău:

  • vei şti cum să comunici potrivit
  • să fii pregătit mental pentru situaţii imprevizibile
  • să conduci relaxat și fără frică
  • să fii încrezător în ce ai învăţat la orele de condus
  • să ai vitalitate pentru a susţine cu brio proba practică la examenul auto

Care este durata programului?
Întâlniri repetate de 50 sau 90 de minute, conform unei planificări comune prealabile.

Resursele sunt în tine. Te ajut să le activezi.

Contactează-mă pentru detalii